Chestiune
Pentru a creste un site web, pe langa adaugarea de continut, optimizarea pentru motoarele de cautare si obtinerea de linkuri de pe alte site-uri, este de mare importanta monitorizarea performantelor site-ului si adoptarea de masuri re-active pe langa masurile pro-active enumerate mai sus.
Desi majoritatea serviciilor de gazduire contin si un script de statistici gen Webalizer care este inclus in CPanel, fiind un script open source este si cam … “close end” si nu prea ne putem baza doar pe el in observarea performantelor site-ului. O alta solutie care insa are un mic dezavantaj este Google Analytics. Banuiesc ca ati ghicit deja dezavantajul: prea complex. Nu mai folosesc de ceva timp Google Analytics si poate vorbesc prostii dar cand a fost dat free, pentru primele luni am incercat sa vad care e treaba si am renuntat … prea mult, prea greu.
Ideal pentru monitorizare ar fi un script in timp real care sa ofere cam tot ce ne-ar interesa, de exemplu “care este cea mai vizitata pagina in ultimele 24 de ore”, dar totodata si informatii de genul: “cati refereri mi-au venit prin Google pentru cuvantul “politia web” in pagina “despre…”. Ca sa nu mai zic ca acest script trebuie neaparat sa imi spuna si “care sunt IP-urile cu top hits in ultimele 24 de ore” si “care este media de hituri googlebot pe ultima luna”. Bineinteles acest script ideal trebuie sa ne spuna si informatii mai banale gen: “cati vizitatori unici am avut in ultimele X zile … ultimele Y saptamani … ultimele Z luni”. Din pacate acest script ideal nu exista, sau cel putin eu nu am auzit de el. Personal ma descurc sa aflu toate informatiile enumerate mai sus cam pentru toate site-urile mele, dar nu de la un singur script, ci de la un set de scripturi si diverse unelte, dintre care as dori sa vorbesc in continuare de clasamentele de trafic.
Istoric
Pentru mult timp le zicea “counters”, dar doar counter fara top nu are haz, prin urmare au aparut clasamentele. Si la inceput i-a zis TOP100. Oh, ce vremuri oribile, cand orice site vizitai, sarea pop-up-ul cu “Voteaza-ma in top 100″, deoarece oricine dorea sa fie in TOP100 si mai ales sa fie votat. Inca mai sunt unii fanatici TOP100 care tin sa te goneasca prin pop-up-uri doar ca sa fie pe locul 10982 intr-un TOP100 care nici el nu cred ca mai este in cele mai vizitate 50.000 de site-uri de pe .ro.
Dupa un timp a aparut trafic.ro, fiind urmat de statistici.ro (care ulterior a fost inghitit de “trafic-anti”) si de neogen cu a lor interfata in care te pierdeai ca sa ajungi la administrare site-uri si te incurcai (si probabil inca te incurci) printre conceptele (aka servicii) neogen incluse toate sub forma de ghiveci in aceeasi interfata.
Cel mai nou clasament care il cunosc este top20.md, un top destul de stangaci dar promitator, mai ales pentru ca ne permite o perspectiva asupra Moldovei. Pot sa mai existe si altele, caz in care m-as bucura sa le incerc.
La ce bune
Una peste alta, toate sunt utile cat timp ne ofera numeroase beneficii, cum ar fi (in ordinea propriei preferinte):
- observarea performantei site-ului nostru in comparatie cu site-uri similare sau ale competitiei
- un snapshot rapid si fara alergarea prin control paneluri al vizitatorilor nostri si a situatiei site-ului in general
- posibilitatea de prezentare a performantelor noastre atat potentialilor clienti cat mai ales lumii intregi. ( <== am incercat aici sa punctez aspectul social al clasamentelor, faptul ca lumea ne vede, vede cat de vizitati suntem si vede si alte informatii picante, cum ar fi cele mai cautate cuvinte cheie, cele mai vizitate zile etc)
Ce-ar fi contra
Un prieten refuza total sa isi introduca site-urile in trafic de frica sa nu vada concurenta cati vizitatori are si pe ce cuvinte sta bine. Gasesc o umbra de “frica” si “nesiguranta” in atitudinea lui, desi el ii zice “precautie”. Este adevarat ca fiind publici si lasand sa se vada cateva detalii despre noi, competitia are un punct de pornire de unde sa ne monitorizeze, dar un competitor serios ar ajunge oricum sa depisteze o parte din informatiile din clasamentele publice, ca sa nu mai zic ca a stii “cel mai cautat cuvant” sau “topul paginilor de intrare” este aproape null, ca sa nu zic eroare 404, cel putin in ce ma priveste la librarie.net, cel mai cautat cuvant este un mic procent din toate cuvintele. Nu informatiile si statisticile conteaza cat faptul cum ai ajuns acolo si cum ar putea cineva sa iti ia locul.
Cum alegem
O problema care si-o poate pune un webmaster, ce clasament sa aleaga? De departe trafic.ro are unele avantaje, cum ar fi numarul de site-uri participante, dar si statisticile care le ofera. Pe de alta parte, neogen ofera privacy complet pentru cei care doresc. Personal recomand mai ales start-up-urilor, inscrierea in cat mai multe topuri, bineinteles avand grija la design sa nu agresam vizitatorul cu bulinele clasamentelor. Cred cu fermitate insa ca trafic este singura alegere obligatorie deocamdata, mai ales datorita faptului ca adauga mereu facilitati din ce in ce mai interesante.
Cum le folosim
In primul rand observarea zilnica a vizitatorilor unici este obligatorie pentru orice webmaster, ca si observarea vizitatorilor pe ora. Cred ca statisticile pe ora sunt cel mai facil mod de a verifica in primul rand daca site-ul a cazut sau nu (pentru cei care nu au alte posibilitati sau le e lene sa foloseasca monitoare de site-uri). Apoi, desi de importanta mai mica, mie imi place sa vad ultimii refereri si ultimele cautari cand am chef de tuning la site. Pornind de la acestea, pornesc o analiza mai detaliata pentru anumite cuvinte sau seturi de cuvinte. Nu radeti inca, nu vorbeam de refererii proprii, ci ai competitiei, bineinteles. O alta chestie foarte utila care o folosesc, este ca din cand in cand sa vad cum merg site-urile din aceeasi categorie aflate in jurul meu, astfel stiu daca sa ma alarmez cand o iau un jos, sau sa nu ma bucur prea mult cand o iau un sus. In fuctie de tema site-ului, unele perioade sunt mai crescatoare sau descrescatoare si compararea cu vecinii de clasament ne permite sa ne dam seama cum sa ne simtim.
Concluzie
In final as dori doar sa mai subliniez ca un script de monitorizare refereri este obligatoriu pentru cresterea site-ului si observarea amanuntita a performantelor optimizarii, iar clasamentele web nu sunt facute pentru asta si nu ne ajuta prea mult la asta. Insa utilitatea acestora o confera tocmai conceptul de clasament care prin ceea ce este si ceea ce ne ofera colaboreaza la trezirea simtului de competitie, costituie un mic pretext din cand in cand pentru a mai face cate ceva la site, un mic tuning, un mic tweaking …
Pingback: Jurnalism Online - Curs 2008 » Blog Archive » Analiza traficului web: clasamente, criterii, pagini, hits, vizite
articol destul de bun . ms de sfat
Ai putea incerca http://statistici.in
Se fac multe modificari scriptului si cred ca are cam tot ce ai spus tu ca ai avea nevoie
Plus ca de curand oferim si Pagina de profil unde poti oferi detalii amanuntite,anunturi,promotii,sa lasi link-uri catre retelele de socializare si multe alte optiuni.